Alexandrina HRISTOV

http://www.petocuri.ro/interviuri/muzica/articol/alexandrina-hristov.html

"Artistii sunt si ei reprezentanti ai rasei umane. Mananca si beau, se indragostesc, fac copii, merg la cumparaturi, beau lapte, au nervi si fumeaza, dorm, viseaza, zboara cu avionul, rad si plang, strica pahare, pescuiesc. O singura diferenta exista, totusi. Artistul se deosebeste de semenii sai prin ceea ce face..." - Alexandrina Hristov

Am ascultat-o pe Alexandrina pentru prima oara in urma cu trei ani, in decorul intunecat din fostul Cafe Deko de la Teatrul National Bucuresti. O fata cu un pian fermecat si un glas ce parea sa ii sfideze trupul plapand. Degetele ei au inceput sa bata clapele; vocea a inceput sa i se unduiasca pe acordurile instrumentistilor, intonand primele versuri din "Fata merge pe jos". Era prima piesa cu care ea, Alexandrina Hristov, devenea cunoscuta publicului bucurestean. Apoi am revazut-o, in luna aprilie a acestui an, in clubul Silver Church din Capitala, unde avea sa sarbatoreasca prima iesire in lume a "copilului ei muzical", albumul "Om de lut". Un concert care mi-a infatisat-o pe Alexandrina de acum trei ani, din Cafe Deko, poate mai matura si mai feminina, dar dominand audienta cu aceeasi voce puternica si rascolitoare.

PT: Prima oara te-am ascultat in 2006, in Cafe Deko de la TNB. Era si prima data cand auzeam de tine si muzica ta, dar apoi am aflat ca erai o prezenta destul de cunoscuta. Cand ai inceput sa canti si cum a devenit muzica parte din viata ta?
AH: Cant de cand ma tin minte. Cantau mama, bunica. Desenam in paralel, pentru ca tata este pictor si se bucura enorm sa ne alinte pe mine si pe fratele meu cu culori, creioane colorate, pensule, plastilina. M-am format intr-un univers artistic. Ambii parinti fiind aproape de artele frumoase, mi-au fost primii invatatori care m-au indrumat... Primele compozitii se numeau "Anotimpurile" si le-am compus la pian la varsta de 10 ani, cand frecventam scoala de muzica. In scoala, ca orice adolescent, scriam versuri. Iar primele cantece pe care le-am scris au peste 10 ani. Le cant si acum.
PT: Ai venit aici din Republica Moldova. Cand te-ai hotarat sa vii in Romania si ce te-a facut sa iei aceasta decizie?
AH: Am fost chemata. Si am venit. Lucrurile se intampla de la sine. Sau e puterea destinului sau a gandului, greu de inteles...si nici nu poti sa explici, oricum nu are rost. Ma bucur ca drumul meu prin viata este insufletit de muzica si pictura. Momentan, acest drum trece prin Romania. Maine, cine stie pe unde...
PT: Care sunt sansele de afirmare artistica acolo?
AH: Sunt si acolo sanse, raportatandu-ne la teritoriul si la populatia pe care o constituie Basarabia.
PT:Canti in romana, rusa si franceza...care limba iti exprima cel mai bine identitatea artistica?
AH: Depinde de procesul de creatie, de mesaj. Intotdeauna imi vizualizez gandurile. Gandesc in imagini, iar limba alege singura sa exprime aceste imagini. Gandurile curg, imaginile devin poveste iar limba le povesteste prin cuvinte, prin muzica. Ma bucur ca pot sa ma exprim in mai multe limbi, desi in ultimii ani scriu in romana.

"Puterea unei mame este dragostea. Puterea femeii este feminitatea ei."

PT: In afara de muzica, pictezi foarte mult si foarte frumos. Exista o conexiune stransa, adanca intre cele doua?
AH: Bineinteles, exista... Arta e divina. Si muzica, si pictura sunt cai de exprimare, de transmitere a unui mesaj. Si dansul transmite, si poezia... Artistul este acea fiinta sensibila, suficient de deschisa pentru a fi conectata la anumite unde din univers, pe care le prinde, le filtreaza prin sine si le transmite mai departe, le imparte cu altii. Muzica este sunetul, iar pictura este imaginea unei povesti.
PT: Promovezi o imagine foarte feminina si foarte aparte, prin muzica si pictura ta. Canti despre puterea degajata de feminitate, e ceea ce transpare in primul rand din versurile tale. E ceva foarte poetic si diafan si in acelasi timp foarte rascolitor in muzica ta. Cum te definesti tu ca artista si cum ti-ai descrie arta?
AH: Sunt femeie si sunt mama. Sunt ceea ce cant, ceea ce pictez. Pictura si muzica imi ofera o stare de bine. Le fac pentru mine. Astfel ma simt impacata si viata capata sens. Mi-aduc aminte cand eram foarte mica si neastamparata ca orice copil. Cu fratele mai mare ne intreceam la alergat prin casa si, astfel, aveam sansa sa numaram cu capul colturile meselor, paturilor, dulapurilor care ne sareau in cale. De fiecare data cand ma loveam, durea la fel de tare, iar eu fugeam la mama sa ma plang. Mama imi pupa cucuiul si durerea pleca. Lacrimile nu mai aveau aceeasi forta. Uitam imediat de ce plangeam. Era magic. Puterea unei mame este dragostea. Puterea femeii este feminitatea ei.