Şapte proverbe

Mentalul nipon nu poate fi redus la cateva formule, oricat de surprinzatoare sau de savuroase.

Daca urasti pe cineva, lasa-l in viata.

Exista zei care-i parasesc pe oameni - sunt cei care-i cunosc.

Fiindca exista prosti, desteptii arata bine.

Micul tunel al furnicii surpa marele zagaz.

Odihneste-te dupa masa, chiar daca ti-au murit parintii.

In ochii celui ce iubeste, bubele sunt gropite.

Nimic nu e mai scump decat ce primesti pe gratis.

Sapte proverbe. De ce sapte? Fiindca e cifra desavarsirii, aluzia numerologica a perfectiunii, asa cum o dovedesc atatea si-atatea lucruri, de la minunile lumii si zilele saptamanii la culorile curcubeului si bratele candelabrului. (Amatorii de polemici vor invoca, desigur, cele sapte pacate, carora li se pot opune cele sapte ceruri unde stau cetele ceresti.) De ce proverbe? Fiindca prin ele se cimenteaza forta, spiritul si puterea de intelegere a fiecarei natiuni. Proverbele sunt sedimente ale gandirii care explica alcatuiri si comportamente in fata carora ne declaram de multe ori nedumeriti, contrariati sau perplecsi. Ele penduleaza intre sfatosenie si radicalitate, intre talc si sentinta. Irizarile lor aforistice vorbesc nu doar despre despre intelepciunea ca atare, ci mai ales despre felul cum a fost ea preluata, transmisa si fructificata.

Cele sapte proverbe de la inceput sunt de extractie japoneza, asa cum poate cititorii isi vor fi dat deja seama. Ele se gasesc, laolalta cu alte cateva sute de vorbe apartinand altor popoare, in „Antologia proverbelor ciudate" de Stephen Arnott (Editura Humanitas, 2010). Parcurgerea lor incepe prin a contraria, dar sfarseste prin a lamuri. Fireste, mentalul nipon nu poate fi redus la cateva formule, oricat de surprinzatoare sau de savuroase. Numai ca fiecare dintre ele se poate expanda la dimensiunile unui tratat. in acelasi timp, fiecare poate deveni premisa unui studiu antropologic sau caracterologic. Si totusi, in ce anume consta ciudatenia lor? Stephen Arnott, antologatorul, insista pe ineditul expresiei si al imaginilor, pe puterea lor de-a surprinde. in ce ma priveste, partea cu adevarat stranie a acestor proverbe consta in felul cum contrazic, delicat si deopotriva ferm, cliseele si preconceptiile pe care le punem in joc ori de cate ori vorbim despre Japonia. 

Proverbul japonez e un excelent vehicul pentru paradoxuri. Daca ne uitam la japonezi doar din unghiul Fukushima, Kobe sau Nagasaki, suntem datori sa-i socotim miraculosi, aproape neverosimili. Daca insa facem abstractie de situatia-limita, constatam ca felul lor de-a fi izvoraste dintr-o autocunoastere necrutatoare. In spatele natiei tenace si demne de astazi stau resorturi pe care nu prea mai avem timp (si chef) sa le cercetam. Sentimentul exacerbat al onoarei, cultul muncii frizand uneori fanatismul, cinstea fara pata, solidaritatea care lasa restul lumii mut, incapatanarea de-a nu patetiza nici macar in buza dezastrului - iata lucruri care nu se pot zidi doar din caramizile educatiei. Mai e nevoie de ceva. Mai precis, de o privire rece si lucida intoarsa spre sine. De un ochi a carui raza despica fara ezitare. De ceva care - vezi unele proverbe - seamana binisor cu cinismul si dezabuzarea, dar care e de fapt victoria asupra propriilor subrezenii. Japonezii nu vor avea niciodata atata umor incat sa conchida, aidoma suedezilor evocati in volumul lui Arnott, ca „o minciuna bine spusa devine adevar". Si nu-si vor ingadui sa fie fatalisti sau catastrofici. Vor ramane la fel sub ochii zeilor - modesti, dar nu umili. Vor trage cu ochiul la tunelul furnicii. Vor cumpara produse pentru a face un bine si altora, nu numai lor. Si nu vor incerca sa insele coada nici macar cand vor simti ca proviziile de apa sunt pe sfarsite. Sursa: www.ceascadecultura.ro